Condițiile de cazare cu animale de companie
Prețul pe un animal de companie / noapte este de 50 Lei
.
Stimate oaspete,
Accesul animalelor de companie va fi permis doar pe baza certificatului de sănătate, prezentat la recepția hotelului. Niciun câine nu va fi primit fără vaccinul antirabic valabil și cușca de transport. Animalele de companie trebuie lăsate în cușca de transport atunci când veți părăsi camera. Daca oaspetele va sosi fara cusca de transport, hotelul poate inchiria custi pentru un tarif de 100 Lei / caine / seara, pret care nu depinde de marimea cainelui.
Dacă doriți să faceți o rezervare cu animalul de companie este obligatoriu să anunțați acest lucru în momentul când efectuați rezervarea. În caz contrar nu putem garanta rezervarea cu animalul de companie, luând în considerare faptul că nu putem să acceptăm animale de companie în orice cameră din hotel. Doar în cazul în care, sub anumite circumstanțe, nu ne-ați informat în scris că faceți rezervarea cu un animal de companie, iar noi nu avem camere adecvate pentru un animal de companie, putem să vă asigurăm rezervarea animalului de companie într-o pensiune pentru câini, Gini House, deținută de SC Magus SRL la același preț cu cel înregistrat pe această pagină. În acest caz, intervalul prezentării la check-in la Gini House trebuie să fie până cel târziu ora 19:00.
Numarul maxim de caini permise in camera este 2 (daca sunt de talie medie sau mare) sau 3 (daca sunt caini de talie mica , ex: Shih Tzu, Bichon etc). Daca doriti sa veniti cu mai multi caini, va rugam sa ne contactati pentru detalii aditionale.
Politica de check-in și check-out
În momentul în care se va face check-in cu un animal de companie, personalul de la recepție vă va prezenta și evalua condiția camerei, va nota condiția camerei pe fișa de evaluare și va fi semnată de oaspetele care dorește să se cazeze. Condiția de acceptare a unui animal de companie in cameră este acordul oaspetelui de a fi verificată camera înainte de plecare de către personalul hotelului, iar în caz de daune oaspetele este obligat să plătească pentru toate daunele produse la check-out. Daunele vor fi evaluate la check-out de către personalul de la recepție și unul dintre oaspeții care au fost cazați în cameră, confruntând situația actuală a camerei cu evaluarea inițială făcută la check-in.
Termenii de mai sus nu sunt negociabile, modificabile sau interpretabile gresit. Daca aceste conditii nu sunt intrunite in momentul check-inului, sau daca oaspetele nu este de acord cu ele, hotelul isi rezerva dreptul sa refuze / anuleze rezervarea, chiar daca a fost platita in prealabil sau rezervata pe platforme online.
Dorim să menținem frumusețea și eleganța hotelului nostru, vă mulțumim pentru înțelegerea politicii noastre riguroase!
Pet-Policy-Ro (Descarcă PDF)